Energie electrică

Pentru 27 martie 2026, a fost posibilă acoperirea comercială integrală a necesarului de consum de energie electrică al Republicii Moldova

1 min de citit Comunicat al S.A. „Energocom”

Datorită efortului comun a S.A. Energocom, Ministerului Energiei, Î.S. Moldelectrica, operatorii de sistem de transport din România și Ucraina, partenerii europeni și regionali, s-a reușit realocarea capacității comerciale necesare pentru a acoperi deficitul de consum pentru vârful orelor de seară și anume între 18:00–22:00.

În urma anunțului de ieri, privind insuficiența capacităților transfrontaliere (NTC) pentru ziua de azi, în această dimineață, a avut loc o ședință tehnică extraordinară de coordonare a operatorilor de sistem de transport implicați în exercițiu de realocare a NTC-ului pe IntraDay, în urma căreia s-au aplicat mecanisme de urgență pentru a evita deconectările din orele de vârf.

Astfel, astăzi a fost achiziționat un total de 11.649 MWh, dintre care 44,5% este energie locală (CET-uri și SER), circa 28,5% sunt contracte bilaterale provenite din import, iar aproape 27% sunt achiziționate pe platforme de tranzacționare de energie din țările vecine (România și Ucraina) prin licitații IntraDay (contracte cu livrare pe parcursul zilei de astăzi), utilizând mecanismul de realocare a capacității transfrontaliere.

Menționăm că situația rămâne una instabilă. Limitările tehnice la nivelul capacităților de import persistă. Prin urmare, riscurile de neacoperire comercială a consumului de energie în zilele următoare nu pot fi excluse. Zilnic sunt realizate estimări de consum și achizițiile necesare pentru ziua următoare, prin urmare orice măsură de consum responsabil luată de fiecare cetățean contribuie direct la menținerea echilibrului sistemului electroenergetic.

Îndemnăm cetățenii să manifeste maximă responsabilitate și să folosească rațional energia în orele de vârf 06:00-09:00 și 17:00-23:00, pentru a preveni deficitul de energie electrică.

Setări cookie-uri

Alegeți ce cookie-uri acceptați. Acordul e valabil 6 luni și îl puteți retrage oricând, la fel de ușor cum l-ați dat. Politica de cookie-uri

Strict necesare

Mereu active

Fac site-ul să funcționeze și vă țin minte alegerea despre cookie-uri. Nu urmăresc ce faceți pe site și nu se pot opri.

Un cookie
Nume
ec_consimtamant
Emitent
energocom.md
Scop
Ține minte ce categorii de cookie-uri ați acceptat.
Durată
6 luni

Statistică

Ne arată, fără să vă identifice, câți oameni vizitează site-ul și ce pagini citesc, ca să-l îmbunătățim.

Momentan site-ul nu folosește niciun instrument de statistică. Dacă vom adăuga unul, îl trecem aici și vă cerem din nou acordul.

Harta de pe pagina de contact

Se încarcă direct

Harta sediului, pe pagina de contact, se încarcă direct de pe openstreetmap.org. Serverul hărții primește adresa IP a browserului și poate pune cookie-urile lui.

Pe celelalte pagini nu se încarcă nimic de pe alte site-uri.

Un cookie
Nume
stabilite de OpenStreetMap
Emitent
openstreetmap.org
Scop
Afișarea hărții încorporate.
Durată
conform politicii OpenStreetMap