Gaze naturale

Memorandum de Înțelegere dintre compania grecească DEPA Commercial și Energocom în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale, inclusiv gaze LNG

1 min de citit Comunicat al S.A. „Energocom”

Directorul general interimar al SA Energocom, Victor Bînzari, și CEO DEPA Commercial, Konstantinos Xifaras, au semnat, pe 30 noiembrie, la Atena, un Memorandum de Înțelegere. Documentul reiterează angajamentul părților de a intensifica cooperarea în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale, inclusiv a gazelor naturale lichefiate (LNG), precum și coordonarea utilizării infrastructurii de stocare și transport a gazelor. 

„Semnarea acestui Memorandum înseamnă aprofundarea cooperării fructuoase și strategice pe care o avem cu DEPA, dar și un semnal al voinței reciproce de a ajunge la un nivel de parteneriat mai aprofundat. Astfel, SA Energocom nu doar că va putea asigura necesitățile pieței interne ale Republicii Moldova, diversificându-și sursele și rutele de aprovizionare, dar și piața de energie a Republicii Moldova va avea acces la gaze LNG, inclusiv din Statele Unite, aduse prin terminalele din Grecia și prin conducta transbalcanică, în Moldova, Ucraina și Europa Centrală. Acest acces extins de surse va oferi noi oportunități competitive pentru consumatori”, a spus Victor Bînzari. 

La rândul său, managerul DEPA Commercial, Konstantinos Xifaras, a remarcat că semnarea Memorandumului de Înțelegere cu SA Energocom marchează începutul cooperării strategice între cele două companii, care va facilita consolidarea solidarității energetice și diversificarea portofoliilor acestora. „Dezvoltarea pieței regionale de gaze și consolidarea interconexiunilor necesită o cooperare mai strânsă dintre operatorii de pe piața angro de gaze”, a adăugat Konstantinos Xifaras.

Energocom a început colaborarea cu DEPA în luna aprilie anul curent, iar, din luna mai, compania elenă a câștigat câteva licitații şi a livrat gaze spre Republica Moldova pentru consum curent, dar şi pentru stocare în depozite.

Setări cookie-uri

Alegeți ce cookie-uri acceptați. Acordul e valabil 6 luni și îl puteți retrage oricând, la fel de ușor cum l-ați dat. Politica de cookie-uri

Strict necesare

Mereu active

Fac site-ul să funcționeze și vă țin minte alegerea despre cookie-uri. Nu urmăresc ce faceți pe site și nu se pot opri.

Un cookie
Nume
ec_consimtamant
Emitent
energocom.md
Scop
Ține minte ce categorii de cookie-uri ați acceptat.
Durată
6 luni

Statistică

Ne arată, fără să vă identifice, câți oameni vizitează site-ul și ce pagini citesc, ca să-l îmbunătățim.

Momentan site-ul nu folosește niciun instrument de statistică. Dacă vom adăuga unul, îl trecem aici și vă cerem din nou acordul.

Harta de pe pagina de contact

Se încarcă direct

Harta sediului, pe pagina de contact, se încarcă direct de pe openstreetmap.org. Serverul hărții primește adresa IP a browserului și poate pune cookie-urile lui.

Pe celelalte pagini nu se încarcă nimic de pe alte site-uri.

Un cookie
Nume
stabilite de OpenStreetMap
Emitent
openstreetmap.org
Scop
Afișarea hărții încorporate.
Durată
conform politicii OpenStreetMap