Gaze naturale

Locuitorii comunelor Câietu, Baimaclia și Ciobalaccia din raionul Cantemir vor fi conectați în curând la serviciul public de alimentare cu gaze naturale

1 min de citit Comunicat al S.A. „Energocom”

Reprezentanți ai Sucursalei Furnizare S.A. „Energocom” au participat astăzi la o ședință de lucru organizată la Consiliul Raional Cantemir, alături de autoritățile publice locale, operatorul sistemului de distribuție Cahul‑Gaz și alte instituții implicate în gestionarea infrastructurii de gaze naturale. Discuțiile s-au concentrat pe procesul de conectare a cetățenilor din aceste localități la gaze naturale în condiții de siguranță.

În cadrul ședinței, au fost analizate rezultatele inventarierii rețelelor și utilajelor de gaze naturale amplasate pe teritoriul comunelor Baimaclia, Ciobalaccia și Câietu, precum și situația tehnică existentă. De asemenea, au fost stabiliți pașii necesari pentru asigurarea exploatării sigure a rețelelor din sectorul Baimaclia, în colaborare cu autoritățile locale și operatorii sistemului de distribuție.

Tot aici, s-a discutat despre faptul că odată cu finalizarea acestor măsuri, consumatorii vor avea posibilitatea de a fi alimentați cu gaze naturale de către S.A. „Energocom”. În acest sens, părțile au convenit asupra inițierii procesului de semnare a noilor contracte de furnizare cu cetățenii din aceste localități, la tarifele reglementate.

Setări cookie-uri

Alegeți ce cookie-uri acceptați. Acordul e valabil 6 luni și îl puteți retrage oricând, la fel de ușor cum l-ați dat. Politica de cookie-uri

Strict necesare

Mereu active

Fac site-ul să funcționeze și vă țin minte alegerea despre cookie-uri. Nu urmăresc ce faceți pe site și nu se pot opri.

Un cookie
Nume
ec_consimtamant
Emitent
energocom.md
Scop
Ține minte ce categorii de cookie-uri ați acceptat.
Durată
6 luni

Statistică

Ne arată, fără să vă identifice, câți oameni vizitează site-ul și ce pagini citesc, ca să-l îmbunătățim.

Momentan site-ul nu folosește niciun instrument de statistică. Dacă vom adăuga unul, îl trecem aici și vă cerem din nou acordul.

Harta de pe pagina de contact

Se încarcă direct

Harta sediului, pe pagina de contact, se încarcă direct de pe openstreetmap.org. Serverul hărții primește adresa IP a browserului și poate pune cookie-urile lui.

Pe celelalte pagini nu se încarcă nimic de pe alte site-uri.

Un cookie
Nume
stabilite de OpenStreetMap
Emitent
openstreetmap.org
Scop
Afișarea hărții încorporate.
Durată
conform politicii OpenStreetMap