Energie regenerabilă

Energia solară, tot mai populară la Ceadîr-Lunga

3 min de citit Comunicat al S.A. „Energocom”

După mai mult de un deceniu de când instalează panouri și colectoare solare, Evgheni Gavriluța a dat în exploatare recent propriul parc fotovoltaic, la Ceadîr-Lunga, cu o capacitate totală instalată de 1 MW. Și acum, ca și la început de drum în acest domeniu este convins că energia solară nu este valorificată suficient în Republica Moldova.

Povestește că a studiat prognoza meteo din punct de vedere academic, în cadrul unui grant european Orizont 2020, și a constatat că în regiunea de sud a țării sunt 295 de zile (aproape 10 luni pe an) cu soare. Dar chiar și în zilele posomorate, aceste instalații funcționează, la o capacitate mai redusă, iar acest lucru înseamnă cheltuieli mai mici la electricitate și încălzirea apei.

Fiind în domeniu de mai mult timp, a observat cum sectorul energetic se transformă, iar energia regenerabilă câștigă tot mai mult teren atât pentru afaceri, cât și în cazul sectorului rezidențial, iar imboldul, în 2022, a fost creșterea prețurilor la gazele naturale. Dacă câțiva ani în urmă existau pe piață mai ales entuziaștii, astăzi tot mai mulți cetățeni investesc în energia verde.

“În general oamenii de la noi sunt sceptici, nu cred în nimeni și nimic. Asta deoarece în istoria țării au fost prea multe dezamăgiri. Este cauza pentru care mai greu acceptă unele tehnologii. Ani de zile tot conving oamenii să pună colectoare solare, ca în Turcia, în fiecare gospodărie, doar că rezistența e mare. În același timp, funcționează puterea exemplului sau telefonul fără fir. Dacă și-a pus vecinul, vreau și eu. Undeva 40% din vânzările noastre sunt anume din această categorie”, afirmă Evgheni.

În 2022, când au început să crească prețurile la resurse energetice, compania lui a vândut în două săptămâni toată marfa din depozite. “Am văzut cum prețurile mari generează progres, cât de straniu n-ar fi. Nu s-ar fi dezvoltat acest domeniu fără vreun cataclism”, este convins antreprenorul. În același timp, a crescut concurența, respectiv, și prețurile la echipamente au scăzut.

Pentru parcul fotovoltaic de la Ceadîr-Lunga, Evgheni Gavriluța a luat un împrumut de la bancă, iar terenul îl arendează. Spune că în Ceadîr-Lunga, în ultimul timp, au apărut mai multe parcuri similare. Îl tentează să mai facă un parc în regiunea de nord a țării, pentru care a obținut o parte din acte permisive și a elaborat proiectul. Fiind inginer de profesie, Evgheni se gândește la ziua în care va instala și baterii menite să stocheze surplusul de energie generat.

SA Energocom a demarat o serie de vizite la producătorii de energie regenerabile care au statut eligibil și tarif stabilit de ANRE și care fac parte din grupul de echilibrare gestionat de compania noastră, pentru a oferi detalii despre modificările la Legea nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile intrate în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Șeful direcției tranzacționarea energiei electrice din cadrul SA Energocom, Eugeniu Boț, a spus că furnizorul central de energie electrică este interesat în buna colaborare cu producătorii de energie verde, de la încheierea noilor contracte, până la oferirea de explicații și instruiri maxim posibile despre cum sunt calculate dezechilibrele. El a îndemnat producătorii să monitorizeze propria generare, ținând cont de parametri precum prognoza meteo, anotimp, locație, cum sunt orientate panourile etc.

Setări cookie-uri

Alegeți ce cookie-uri acceptați. Acordul e valabil 6 luni și îl puteți retrage oricând, la fel de ușor cum l-ați dat. Politica de cookie-uri

Strict necesare

Mereu active

Fac site-ul să funcționeze și vă țin minte alegerea despre cookie-uri. Nu urmăresc ce faceți pe site și nu se pot opri.

Un cookie
Nume
ec_consimtamant
Emitent
energocom.md
Scop
Ține minte ce categorii de cookie-uri ați acceptat.
Durată
6 luni

Statistică

Ne arată, fără să vă identifice, câți oameni vizitează site-ul și ce pagini citesc, ca să-l îmbunătățim.

Momentan site-ul nu folosește niciun instrument de statistică. Dacă vom adăuga unul, îl trecem aici și vă cerem din nou acordul.

Harta de pe pagina de contact

Se încarcă direct

Harta sediului, pe pagina de contact, se încarcă direct de pe openstreetmap.org. Serverul hărții primește adresa IP a browserului și poate pune cookie-urile lui.

Pe celelalte pagini nu se încarcă nimic de pe alte site-uri.

Un cookie
Nume
stabilite de OpenStreetMap
Emitent
openstreetmap.org
Scop
Afișarea hărții încorporate.
Durată
conform politicii OpenStreetMap