Energie electricăGaze naturale

Continuă colaborarea cu operatorul pieței din Polonia – TGE

1 min de citit Comunicat al S.A. „Energocom”

SA Energocom continuă colaborarea cu Towarowa Giełda Energii (TGE), operatorul pieței de energie electrică și singura bursă autorizată de mărfuri din Polonia. 

Joi, 5 octombrie 2023, managerii TGE Piotr Zawistowski și Lukasz Goliszewski s-au aflat într-o vizită la Energocom. Directorul întreprinderii, Victor Bînzari, a prezentat ultimele evoluții ale pieței energetice din Republicii Moldova, reformele aflate în derulare și inițiativele de integrare a pieței moldovenești cu piețele UE. De asemenea, au fost abordate oportunitățile și provocările pieței moldovene, perspectivele în ceea ce privește platformele de schimb de energie și altele.

În același timp, colegii noștri din direcțiile și secțiile juridice, financiare, trading au participat la un atelier de lucru organizat de partenerii din Polonia, scopul căruia a fost inițierea în reglementările, regulile și procedurile pieței poloneze de schimb de energie.

Cooperarea dintre Energocom și TGE a început în aprilie anul curent, când companiile noastre au semnat un Memorandum de înțelegere.

Setări cookie-uri

Alegeți ce cookie-uri acceptați. Acordul e valabil 6 luni și îl puteți retrage oricând, la fel de ușor cum l-ați dat. Politica de cookie-uri

Strict necesare

Mereu active

Fac site-ul să funcționeze și vă țin minte alegerea despre cookie-uri. Nu urmăresc ce faceți pe site și nu se pot opri.

Un cookie
Nume
ec_consimtamant
Emitent
energocom.md
Scop
Ține minte ce categorii de cookie-uri ați acceptat.
Durată
6 luni

Statistică

Ne arată, fără să vă identifice, câți oameni vizitează site-ul și ce pagini citesc, ca să-l îmbunătățim.

Momentan site-ul nu folosește niciun instrument de statistică. Dacă vom adăuga unul, îl trecem aici și vă cerem din nou acordul.

Harta de pe pagina de contact

Se încarcă direct

Harta sediului, pe pagina de contact, se încarcă direct de pe openstreetmap.org. Serverul hărții primește adresa IP a browserului și poate pune cookie-urile lui.

Pe celelalte pagini nu se încarcă nimic de pe alte site-uri.

Un cookie
Nume
stabilite de OpenStreetMap
Emitent
openstreetmap.org
Scop
Afișarea hărții încorporate.
Durată
conform politicii OpenStreetMap